Dr. Mitroi
Ce este o punte dentara?
Puntea dentara, cunoscuta si ca proteza dentara fixa, se foloseste atunci cand se inlocuiesc unul sau mai multi dinti lipsa. Puntile pot fi sprijinite astfel:
– pe stalpi dintii naturali – pe stalpi implanturi dentare – pe o combinatie intre dinti naturali si implanturi (doar in cazuri exceptionale)
O punte dentara clasica se face prin crearea unei coroane dentare pe cate un dinte aflat de fiecare parte a spatiului liber si plasarea unui dinte fals la mijloc. Coroanele pot fi sustinute pe dinti naturali sau pe implanturi. Dintele fals este atasat la coroanele vecine si va umple spatiul gol.
Daca dintii stalpi pe care se va pune puntea sunt puternici si sanatosi, nu vor avea nevoie de tratament de canal. Acestia in schimb se vor slefui pentru a se crea un ax de insertie pentru viitoarea punte. Puntile dentare sunt realizate de catre tehnicianul dentar, in laboratorul de tehnica dentara si pot fi realizate din mai multe materiale.
Punte dentara cu sprijin pe dinti naturali

Punte dentara cu sprijin implantar

Tratamentul pentru o punte dentara necesita cel putin trei vizite la cabinetul stomatologic. La prima vizita, medicul evalueaza situatia generala, se realizeaza un plan de tratament si se solicita informatii suplimentare in funcrie de caz (radiografii, analize medicale, etc), apoi in a doua vizita medicul stomatolog slefuieste dintii si ii acopera cu niste coroane provizorii.
Puntea va fi amplasata la urmatoarea vizita. In medie, puntile dentare trebuie schimbate la 8-10 ani, chiar daca arata bine si stalpii nu prezinta simptomatologie.
Un motiv pentru care o punte dentara nu va rezista, ar fi acela ca noi carii vor aparea pe dintii de sprijin. Aceste carii apar din cauza igienei orale deficitare. Cu o igiena corespunzatoare, care include folosirea atei dentare pe sub puntea dentara, utilizarea dusului bucal si periaj dentar de 2 ori pe zi, aceasta va rezista mult mai mult.
Fă o prioritate din sănătatea ta și a copilului tău și de restul ne ocupăm noi!